Pe un colţ de stancă chemând nemărginirea dintre doua zări, Privea Silfida oceanul atât de zbuciumat în dureroasele-i chemări. Curgeau şiroaie lacrimi pe obrazul de mărgean atât de îngeresc, Şi ceru-ntunecat şi plin de stele scria pe sine-şi, te iubesc! Sunt mii de ani nemuritori din a Silfidei iubire şi lacrimi amăgite, De când corăbii se zbăteau în valurile de ocean dezlănţuite. Nici cerul nic…